Ce se întâmplă după moarte?

Mulți oameni, desigur, se întreabă, se minunează și chiar anticipează ce fel de realitate vor întâlni după ce vor părăsi această lume. De fapt, accentul pus asupra acestui aspect reprezintă fundamentul religiilor lumii. Într-un fel, pare prea incredibil și prea ireal să crezi că această viață, cu toată inteligența și capacitățile tale, ar înceta odată ce corpul tău încetează să mai funcționeze. Cumva, acest lucru pare o contradicție. Nu e doar o frică sau o anxietate. Este o contradicție. Căci te-ai născut cu o scânteie de conștiență și vei părăsi această lume tot cu o scânteie de conștiență.

Misterul care înconjoară acest aspect și numeroasele filozofii și speculații care îl însoțesc continuă să-i nedumerească pe oameni peste tot. De fapt, aceasta este o preocupare majoră pretutindeni în Marea Comunitate a vieții din univers. Nu e o preocupare exclusiv umană.

Contemplarea lucrului care s-ar putea întâmpla după ce părăsești această lume este cu siguranță în mintea oamenilor care se confruntă cu boli grave și, de asemenea, în mintea multora care ajung în etapele finale ale vieții lor. Dar devine un accent important pentru toată lumea, pentru că modul în care îți trăiești viața este în mare parte determinat de modul în care îți percepi existența în ansamblu.

Dacă te identifici cu corpul tău, te vei simți la fel de slab și vulnerabil ca el. Te vei teme de o mie de lucruri care l-ar putea răni sau distruge. Îți vei dedica viața protejării lui, îngrijirii lui, satisfacerii plăcerilor și nevoilor sale și alinării durerilor și dificultăților sale.

Modul în care îți trăiești viața depinde, așadar, foarte mult de ceea ce consideri că ești în interiorul tău. Cu siguranță, există o parte mai mare din tine decât corpul — și aceasta este mintea ta. E mintea cu care gândești. Ea conține și amintirile, sentimentele, emoțiile și asocierile tale — tot ceea ce s-a imprimat în tine de la momentul nașterii. Mulți oameni — de fapt, aproape toți într-o anumită măsură — se identifică cu această minte și cu propriile gânduri.

Oamenii chiar cred că sunt o etichetă. Ei chiar cred că personalitatea lor – cu toate particularitățile și aspectele ei unice, slăbiciunile și punctele ei forte – reprezintă identitatea lor și că gândurile lor reprezintă în mod real cine sunt ei. Așa că atunci când te identifici cu mintea, ei bine, vei simți că ai un anumit control asupra fragilității corpului. Vei crede, „Ei bine, oamenii îmi pot răni corpul, dar nu-mi pot răni mintea. Încă sunt liber să-mi creez propriile gânduri.”

Aceasta este o presupunere foarte comună, desigur, dar din păcate nu este adevărată pentru că trăiești într-un mediu mental, iar 99% din gândurile tale sunt absorbite din mediul înconjurător sau adoptate din familie sau de la alte persoane autoritare pentru a te conforma convențiilor sociale, așteptărilor altora, necesităților și cerințelor familiei tale și așa mai departe. În mod real, libertatea ta de gândire este mult mai mică decât crezi pentru că mintea ți-a fost foarte condiționată. Crezi că ești liber, dar nu ești liber cu adevărat în această privință.

Așa că oamenii se identifică cu gândurile lor și chiar și mai puternic cu convingerile lor. Sunt dispuși să moară pentru ele, să ucidă pentru ele, să pornească războaie, să comită genocid, să distrugă lumea și să-i denigreze pe alții pentru că sunt fixați în părerile lor. Se identifică cu părerile lor. Ei cred că părerile lor reprezintă ceea ce sunt. Cu siguranță că toată lumea suferă într-o anumită măsură din cauza acestei iluzii.

Unde ai fi fără ideile ori părerile tale politice sau religioase? Sau standardele tale sociale? Ori așteptările tale? Fără planurile, regimurile, programele, obiceiurile și hobby-urile tale ? Unde ai fi fără toate aceste lucruri? Ai înceta să exiști? Te-ai evapora?

Mulți oameni sunt îngroziți de experimentarea chiar și unui moment de tihnă, crezând că fără această implicare constantă în gândurile și ideile, sentimentele și emoțiile, amintirile și așteptările lor, ar dispărea cumva, sau și-ar pierde mințile, ori și-ar pierde controlul sau altceva de genul acesta. Apoi există și oameni care cred că au un suflet care se află cumva dincolo de intelect, însă este misterios. E greu să-i atribui vreun aspect al minții sau al corpului.

Unii oameni cred că au un corp eteric, un fel de corp transparent, pentru că nu se pot gândi la ei fără să aibă o formă fizică de vreun fel. Alți oameni cred că sufletul lor are multe idei și e cumva doar o altă versiune a intelectului lor și a condiționării lor sociale. Dar există mulți oameni, din fericire, care conștientizează că există ceva la ei și la alți oameni ce se află dincolo de minte și corp. Acesta este un semn încurajator.

Căci dacă ai fi într-un spital și nu te-ai putea mișca, ai fi nevoit să îți înfrunți mintea, pentru că ai avea foarte puține lucruri de făcut. Sau dacă ai fi într-un scaun cu rotile și nu ai putea funcționa în limitele normale ale activităților, ai fi nevoit să înfrunți conținutul minții tale într-o măsură mult mai mare, deoarece nu ai putea alerga toată ziua încoace și încolo.

Dar apoi, dacă viața te dezamăgește, dacă există o pierdere a iubirii sau a privilegiilor, o pierdere a respectului sau admirației din partea altor oameni, acest lucru poate fi devastator pentru mintea ta. Există oameni care se sinucid atunci când ideile lor despre ei înșiși sunt serios contestate sau puse sub semnul întrebării.

Așadar, probabil că vei întâlni momente — fie momente de un fel de preștiință, fie momente de profundă dezamăgire — în care chiar nu mai poți continua să îți întărești ideile despre tine și să rămâi distras de credințele tale, de hobby-urile tale, de preocupările și plăcerile tale, căci viața a dat peste cap lucrurile. Viața ți-a întrerupt visul, obsesia de sine.

Acum trebuie să te confrunți cu altceva în interiorul tău. Poate că nu știi cu adevărat cine ești. Poate că ideile tale nu sunt atât de sigure. Poate credințele tale despre Dumnezeu și viață, natură, cultură și civilizație — poate că nu sunt atât de adevărate pe cât credeai înainte. Și acum ești în îndoială. Acum nu mai ești atât de sigur.

Oamenii sunt atât de fixați și atât de identificați cu gândurile lor încât, atunci când se confruntă cu aceste momente de îndoială de sine, este foarte șocant. E ca și cum întreaga ta viață este pusă sub semnul întrebării. Întreaga ta existență este pusă sub semnul întrebării. Credeai că știi cine ești și de ce ești în lume și ce faci aici. Viața ta era clar definită. Aveai un tipar și un plan și un model. Dar acum nu mai ești atât de sigur.

Acesta este întotdeauna un semn încurajator atunci când ai astfel de experiențe, chiar dacă oamenii fac eforturi mari să le evite și să scape de ele cât mai repede posibil. Aceste momente îți pot oferi o fereastră către natura ta mai profundă și poate îți pot oferi o licărire a faptului că cine ești cu adevărat nu este mintea ta, gândurile tale, credințele tale, convingerile tale, asocierile tale, amintirile tale, așteptările tale și toate acestea.

Momentele de mare dezamăgire pot fi adevărate revoluții în această privință. Așadar, dacă experimentezi o mare dezamăgire sau o profundă îndoială de sine, este un moment promițător pentru tine. Ar putea exista o șansă să evadezi din închisoarea minții tale, din închisoarea credințelor, gândurilor și convingerilor tale.

Poate că acum nu vei mai fi atât de categoric în a-ți afirma ideile și credințele și atât de pregătit să îi condamni pe alții care nu sunt de acord cu tine sau care nu trăiesc conform standardelor sau așteptărilor tale. Acesta este întotdeauna un semn încurajator că poate vei avea șansa de a avea o licărire sau o reamintire că nu ești gândurile tale; nu ești mintea ta.

Există o parte mai mare din tine care este dincolo de toate acestea. O poți numi sufletul tău. O poți numi Ființa ta. Dar dincolo de asta, nu îi poți da cu adevărat o formă. Îți poți imagina că este divină sau eterică. Îți poți imagina tot felul de lucruri, dar, în realitate, mintea nu poate înțelege Spiritul.

Mintea trebuie să pună totul într-o formă, iar Spiritul pur și simplu nu poate fi pus într-o formă. Spiritul poate trăi în formă. Spiritul ocupă o formă, așa cum este cazul tău și al existenței tale actuale, dar nu poți să faci cu adevărat Spiritul să ia formă. Poți construi formă în jurul Spiritului. Spiritul poate ocupa o formă, dar vezi, nu este chiar același lucru.

Nu poți transforma Spiritul în ceva ce nu este. Nu poți schimba ceea ce a creat Dumnezeu, chiar dacă toată lumea pare să încerce foarte mult să facă exact acest lucru.

Lumea ți-a creat corpul. Viața ta în universul fizic ți-a creat mintea, așa cum o cunoști. Însă Dumnezeu ți-a creat Spiritul. Natura ți-a creat mintea și corpul. Dumnezeu a creat Natura, dar ceea ce Dumnezeu a creat cu adevărat în tine și are permanență, este dincolo de minte și de corp.

Lucrul acesta reprezintă un mare salt, o mare tranziție în conștientizare, un prag important dacă poți experimenta ceea ce este prezentat aici. În timp ce încă trăiești în lume, funcționezi, trăiești într-un corp, folosindu-ți mintea pentru a naviga circumstanțele în continuă schimbare și nenumăratele probleme ale vieții, a avea această experiență de sine dincolo de minte și dincolo de corp e foarte liniștitor. Este un antidot minunat pentru toate obsesiile pline de teamă asupra cărora oamenii sunt atât de fixați în credințele lor religioase fervente, în hobby-urile lor, în căutările lor romantice, în munca lor obsesivă.

Să vezi că exiști dincolo de toate aceste lucruri îți oferă un fel de siguranță mai profundă și o mai mare încredere în tine însuți. Nu poți avea încredere totală în corp, pentru că este atât de fragil. Poate fi atât de ușor rănit. Este predispus la atât de multe probleme. Și există întotdeauna posibilitatea să mori brusc mâine sau să pășești în fața unei mașini sau să se întâmple vreo altă nenorocire.

Nu poți avea cu adevărat încredere în mintea ta, pentru că este foarte conflictuală și e impregnată de foarte multă frică, anxietate și antagonism. Este cam haotică, pentru că nu are Spiritul care să o îndrume, iar fără îndrumarea Spiritului, mintea devine destul de instabilă. E predispusă la tot felul de dificultăți și chiar la comportamente autodistructive.

Oamenii cei mai echilibrați, a căror viață interioară este cea mai armonioasă, și-au stabilit identitatea dincolo de influența intelectului. Atunci își dau seama că mintea lor este aici pentru a servi ceva. Dacă mintea își servește doar propriile idei, devine instabilă și conflictuală, iar ceea ce vezi ca rezultat este lumea pe care o experimentezi—că omenirea poate crea lucruri frumoase și lucruri groaznice, că oamenii suferă, chiar și cu toată această strălucire intelectuală; sunt nefericiți; sunt lipsiți de onestitate; nu pot fi cu ei înșiși; nu pot fi prezenți pentru alți oameni; nu pot sta liniștiți nici măcar un minut; nu știu cum să fie cu ei înșiși; nu știu cum să fie cu viața; sunt limitați în capacitatea lor de a experimenta frumusețea. Mintea este împinsă spre nebunie fără îndrumarea Spiritului.

Mintea a fost creată pentru a fi un vehicul de comunicare. Acesta este scopul ei cel mai mare. Dar dacă acest scop nu este experimentat, dacă nu este înțeles, dacă nu este cu adevărat pe deplin folosit în viața unei persoane, atunci acea persoană va fi împinsă spre nebunie de propria minte și de mințile altor oameni. Este o gălăgie constantă.
Mulți oameni apelează la droguri doar pentru a încerca să scape de propriul lor antagonism interior, de starea infernală a minții lor. Oamenii cad în depresie. Devin obsedați de obiceiurile sau hobby-urile lor. Boala mintală devine răspândită și omniprezentă. Dacă mintea nu servește Spiritul, devine autodistructivă. Și chiar dacă tendințele ei autodistructive sunt ținute sub control, pare să nu cunoască fericirea sau împlinirea.

Cine ești tu e mai mult decât atât, iar acest lucru îți spune că existența ta va continua dincolo de această viață, pentru că dacă cine ești nu este mintea și corpul tău, atunci încetarea corpului tău, și chiar încetarea minții tale așa cum o experimentezi, nu constituie sfârșitul existenței tale.

Așadar, când ajungem la întrebarea: “Ce se întâmplă după moarte?” , modul în care vei vedea și vei înțelege acest lucru depinde în mare măsură de ceea ce crezi că ești și de lucrurile cu care te identifici. Dacă crezi că ești doar un corp, atunci moartea este finalul. S-a terminat. Ești ca o cană cu apă care e turnată înapoi în ocean. Moleculele tale devin pur și simplu parte din moleculele universului pentru a deveni altceva—un copac sau o piatră sau parte dintr-o altă creatură, orice, de-a lungul timpului. Ai fost doar parte din materialul universului fizic.

Dacă te identifici cu mintea și gândurile tale, atunci vei încerca să creezi un Rai în care intelectul tău să poată supraviețui și să fie relevant. Să vedem. Oamenii și-au imaginat tot felul de stări paradisiace, dar niciuna nu pare a fi foarte atractivă. Nu poți sta toată ziua lăudându-L pe Dumnezeu. Nu poți să te bucuri de plăcere prea mult timp fără ca aceasta să devină destul de grețoasă și dezgustătoare. Dacă trăiești o viață de confort total și frumusețe, devine extrem de plictisitoare pentru intelect.

Toate aceste noțiuni despre Rai în care ai încă o minte și un corp devin, după un timp, cam infernale. Căci ce este Iadul, dacă nu un loc frumos în care nu poți fi niciodată fericit? Iar tipul de Rai pe care oamenii și-l imaginează, în care intelectul și corpul lor pot supraviețui, devine ca un Iad după un timp.

Unii oameni cred că pur și simplu te dizolvi înapoi în Dumnezeu, dar aceasta este, de fapt, anihilare. Este ca și cum ai turna o cană cu apă înapoi în ocean. Și cumva nu există relevanță pentru tine de crezi că ești doar un intelect și un corp. Chiar dacă Dumnezeu este minunat, majoritatea oamenilor nu vor primi în mod real cu bucurie anihilarea.

Așadar, abordarea acestei întrebări despre ce se întâmplă după moarte depinde cu adevărat de modul în care te vezi pe tine și cu ce te identifici. Există mulți oameni care pur și simplu nu pot concepe perspectiva de a nu avea un corp. Ar fi de neconceput să fii doar o minte, într-un fel de existență vidă, fără contrast, fără vreun peisaj?

Dacă ai fi într-o realitate fizică fără un corp, ar deveni destul de frustrant, deoarece nu ai putea participa. Le vorbești oamenilor, dar nu te pot auzi. Le faci semne, dar nu te observă. Strigi la cei dragi să le spui să nu facă ceva ce sunt pe cale să facă, iar ei nu îți acordă nicio atenție.

De aceea, atunci când oamenii părăsesc acest corp, sau mor, sunt îndepărtați de cei dragi, deoarece ar fi incredibil de dureros și frustrant pentru ei să fie în preajma celor dragi și să nu poată comunica. Li se oferă doar perioade scurte de „vizitare”.

Îți poți imagina frustrarea că, dacă ai muri și soția ta s-ar recăsători, ai vrea să fii prezent la căsătoria lor, la viața lor intimă, la romantismul lor? Ai vrea să rămâi și să îți vezi copiii eșuând și confruntându-se cu mari dificultăți, fiind complet incapabil să comunici cu ei, să îi avertizezi, să îi sfătuiești?

De aceea, când cineva moare, este îndepărtat de cei dragi, căci experiența și existența sa ar fi mult prea dureroasă și frustrantă dacă acest lucru nu s-ar întâmpla. Există unele relații la care o legătură poate fi menținută, dar chiar și aici este intermitentă.

Când mori, îți pierzi vehiculul fizic. Și-a îndeplinit scopul sau a fost distrus prematur, oricare ar fi cazul. Ai murit tânăr. Ai murit bătrân. Corpul tău e un vehicul temporar. Se uzează. Este rănit. Se îmbolnăvește. E distrus în conflict. Ai făcut greșeala de a păși în fața unei mașini sau nu ai fost atent și ai lovit un copac.

Oamenii par să creadă că mor într-un moment perfect, ca și cum ar fi terminat cu viața, dar acest lucru nu este deloc adevărat. Orice ți se poate întâmpla în orice moment. De aceea trebuie să fii atent și prezent la ceea ce faci.

Oamenii cred, „Ei bine, această persoană era pregătită să plece.”. Este ridicol. Foarte puțini oameni sunt pregătiți să plece. Oamenii în vârstă, da. Cei care au avut boli îndelungate, da. Cei ale căror vieți au devenit atât de nefericite încât nu mai merită trăite, da. Dar majoritatea oamenilor mor pur și simplu atunci când mor. Nu sunt pregătiți să moară. Pur și simplu mor. Fie viața îi copleșește, fie corpul li se uzează, fie fac o greșeală prostească, și asta e tot.

Iată-te. Nu ai un corp. Dar încă ai o minte—pentru o vreme. Însă este un alt fel de stare mentală, pentru că fără corp, mintea nu funcționează în aceeași capacitate. Mare parte din mintea ta este ocupată cu gestionarea corpului și direcționarea lui, iar acest lucru implică planuri, activități, amintiri. O mare parte din capacitatea și energia ta mentală este consumată de gestionarea corpului și planificarea acțiunilor acestuia.

Când nu mai ai un corp, o mare parte din intelect dispare odată cu el. Te mai gândești la ce vei face săptămâna viitoare sau la ce ai făcut săptămâna trecută, fără un corp? Mai ești preocupat de activitățile tale și de interacțiunile tale cu alți oameni și de toate planurile tale? Fără corp, nicio activitate. Fără activități, niciun plan. Dar tu încă ești acolo.

Vei putea să îți întrezărești viața, poate pentru un moment, după ce o părăsești, dar apoi va trebui să treci într-o altă dimensiune. Și în această dimensiune, în funcție de starea ta mentală în momentul morții, în funcție de conștientizarea vieții tale de dincolo de minte și corp, s-ar putea să ai sau nu o întâlnire cu un membru al Familiei tale Spirituale.

Când oamenii mor într-o stare de profundă ignoranță sau ură sau violență, nu au acest contact, în mod conștient. Sunt trimiși într-un fel de stare de uitare, în afara timpului, unde nimic nu pare să se întâmple. Apoi li se oferă o altă misiune, dar ei nu o experimentează. Pur și simplu intră într-un alt fel de existență, deoarece nu și-au încheiat misiunea de învățare în realitatea fizică.

Nu te poți întoarce la Dumnezeu pentru că mintea și experiența ta nu sunt încă pregătite pentru asta. Iar Dumnezeu nu flutură o baghetă magică peste tine ca să-ți dizolve toate conflictele și dificultățile. Căci încă ai o minte, iar ea este încă plină de dificultăți, așa că nu ești pregătit să te întorci în Rai sau să intri într-o stare mai înaltă de existență.

Așadar, nu există aici vreo Zi a Judecății în care să te prezinți în fața marelui judecător, iar viața ta este evaluată și dacă ești bun, ți se permite să treci și să mergi în Rai, iar dacă ești rău, ești trimis mai jos, într-o stare infernală sau teribilă. Aceasta este o fantezie totală. E folosită de instituțiile religioase pentru a face oamenii ascultători sau pentru a-i speria să se comporte bine sau pentru a-i amenința cu pedeapsa—pedeapsă nesfârșită, în unele cazuri. Dar nu asta se întâmplă deloc. Oamenii care gândesc astfel în mod sigur Îl văd pe Dumnezeu ca pe o Ființă cu adevărat teribilă! Nemiloasă! Crudă!

De ce te-ar pedepsi Dumnezeu când ai fost pus într-o lume în care a face greșeli e atât de ușor, iar șansa de a deveni înțelept este atât de mică? Dumnezeu înțelege că, fără Cunoaștere care să te călăuzească, inteligența mai profundă pe care Dumnezeu a pus-o în tine și a creat-o în tine, tot ce ai putea face este să comiți erori.

Așadar, te-ar pedepsi Dumnezeu dacă nu ai reușit să recunoști și să experimentezi această putere și prezență călăuzitoare în viața ta? Ar fi ca și cum ai pedepsi un copil pentru că e copil sau ai pedepsi un nesăbuit pentru că este nesăbuit. Fără Cunoaștere care să te călăuzească, această inteligență mai profundă pe care Dumnezeu a creat-o, ei bine, tot ce ai putea face este să comiți greșeli.

Așadar, această idee de comportament bun, comportament rău—ei bine, dacă ai făcut lucruri cu adevărat teribile în viață, vei fi trimis într-un alt fel de existență pentru a încerca să repari acest lucru, pentru a reabilita partea minții tale care se află dincolo de intelect. Porți această minte dincolo de viața fizică într-o anumită măsură. Doar că își pierde multe dintre gânduri și preocupări pentru că atunci când nu ai un corp, de ce ai avea preocupări? Când ești în afara tărâmului fizic, 90% din gândirea ta este pur și simplu irelevantă și nu are context.

Dacă ai fost violent și ignorant, dacă ai murit într-un mod violent sau erai supărat pe Dumnezeu sau erai pur și simplu foarte, foarte conflictual, ți se va atribui o existență diferită, probabil în aceeași lume, dar în unele cazuri ai putea fi trimis în altă parte din univers.

Dacă ai murit într-o stare mai înaltă de echilibru sufletesc și acceptare de sine, atunci este extrem de probabil să întâlnești un membru al Familiei tale Spirituale, iar tu te vei trezi în prezența lui și vei fi gen: „Uau! Unde am fost?” Și vă veți recunoaște reciproc deși nu veți avea formă.

Va fi ca și cum te-ai trezi dintr-un somn lung și tulbure. Vei fi înapoi acolo unde ai fost înainte, într-un tip de tărâm complet diferit. Dar nu este încă Raiul. Nu este încă o stare superioară cu adevărat. Familia ta Spirituală, care te veghează în această lume, te va întâmpina dacă părăsești lumea într-o stare de acceptare și într-o stare de deschidere. Iar dacă ai trăit o viață care nu este extrem de violentă sau conflictuală, vei avea onoarea și bucuria de a te reuni cu grupul tău de învățare, alături de care ești de foarte mult timp. Iar ei îți vor oferi șansa de a alege ce vrei să faci pentru a-ți continua serviciul față de viață în universul fizic, pentru că vei avea Cunoașterea deplină că asta trebuie să faci.

Această capacitate de a alege este importantă pentru că îți va oferi o oportunitate mai mare pentru Cunoaștere de Sine în următoarea ta experiență de a trăi în realitatea fizică. Și este posibil să ai o misiune mult mai mare cu posibilități mai mari. Dacă acum nu încerci să repari lucruri, ți se poate încredința o sarcină mai mare, o oportunitate mai mare.

Acest lucru este determinat atât de tine, cât și de Familia ta Spirituală. E un proces călăuzit de Prezența Angelică. Este o realitate pe care abia dacă ți-o poți imagina acum, așa că nu încerca să-i dai formă. Vorbim aici despre o experiență profundă, nu despre un peisaj.

Toată lumea se va întoarce în cele din urmă în Rai, însă poate însemna incredibil de mult timp și foarte multă suferință pentru a ajunge acolo. Totuși, să nu crezi că aceasta reprezintă noțiunea de karma așa cum se gândesc adesea oamenii la ea. Oamenii folosesc karma ca să justifice condițiile mizerabile ale multor oameni de pe pământ, gândindu-se că „Ei bine, au fost răi în viața trecută, așa că această viață este o pedeapsă.” Nu este deloc așa. Aceasta devine o formă de justificare crudă.

Când vii în lume, trebuie să te confrunți cu lumea. Poți intra într-un set de circumstanțe foarte nefavorabile. Nu are nimic de-a face cu faptul că ai fost bun sau rău în viața anterioară. Nu este o pedeapsă. Dacă ai atins un anumit grad de dezvoltare și sănătate spirituală, poate fi o alegere. Câți sfinți n-au apărut din mahalale și din condițiile mizerabile ale umanității? Sărăcia este pământ mai fertil pentru sfințenie decât bogăția și afluența.

Așadar, trebuie să lași deoparte aceste noțiuni că o anume viață este plata pentru cea anterioară. Vezi tu, nu este așa cu adevărat. Este doar parțial adevărat în sensul că, dacă nu ai servit alte persoane într-o viață, vei fi pus într-o poziție în care să-i poți servi pe ceilalți în alta. Dar asta nu înseamnă că ești aruncat în condiții îngrozitoare și tratat brutal, deși ai putea alege asta ca oportunitate.

Dar când intri în existența fizică, memoria Căminului tău Străvechi și a Familiei tale Spirituale este acum înlocuită, nu ștearsă, ci înlocuită, de experiența dificultății de a fi în existența fizică. Aceasta începe să suprapună un strat complet nou de conștientizare și înțelegere peste ceea ce este fundamental și etern în tine.

Dacă ai fost o persoană foarte rea și ai făcut lucruri teribile, atunci poate vei deveni un slujitor sau un asistent sau un îngrijitor, știi, până când rănile existenței tale anterioare sunt vindecate și compensate. Dar vezi tu, nu ești pedepsit. Este diferit de pedeapsă.

Există multe Ființe care așteaptă să intre în existența fizică și aleg condiții pe care tu, aici pe pământ, nu le-ai alege, pentru că ele recunosc că oportunitatea de a-și revendica Moștenirea Spirituală, de a-și aminti de Familia lor Spirituală în timp ce sunt în lume, ar fi mai optimă în acele medii.

Căci dacă te naști în bogăție, confort și splendoare, seducția tuturor acestor lucruri este atât de mare încât reprezintă un dezavantaj real pentru o persoană care dorește să vină în lume pentru a-și aduce darurile spirituale autentice la lumină.

Cei bogați sunt mult mai iluzionați decât cei săraci. Sunt mult mai distrași. Sunt mult mai seduși. Au mult mai multe atașamente față de lucruri de mică valoare decât cei săraci. De aceea, mulți aleg sărăcia ca oportunitate mai mare. Aceasta nu justifică sărăcia, pentru că sărăcia tot este extrem de dificilă și, în multe cazuri, chiar îngrozitoare. Așadar, nu există nicio justificare aici pentru starea existenței oamenilor în viață.

Dar munca spirituală continuă peste tot—în rândul celor bogați, în rândul celor care vor să fie bogați, în rândul celor săraci și chiar în rândul celor disperați. Munca spirituală continuă pretutindeni.

De aceea oamenii care sunt în general mai săraci, sunt mai religioși decât cei care sunt în general mai bogați pentru că simt importanța acestui lucru. Recunosc limitele existenței lor fizice. Se bazează mai mult pe puterea spirituală din interiorul lor. Poate sunt mai superstițioși, dar sunt și mai evlavioși în ansamblu.

Prin urmare, când părăsești această lume, lași în urmă corpul și lași în urmă o bună parte din gândurile și gândirea, planurile, scopurile, schemele și atitudinile tale care pleacă toate odată cu corpul, pentru că nu mai ai acum niciun context pentru ele. Dar încă ai o minte. Încă ai o minte lumească.

Dacă intri în această etapă și în această stare superioară de conștientizare cu un minim de discordie și conflict, îți vei întâlni Familia Spirituală, care îți va oferi următoarea misiune, care poate avea loc în aceeași lume sau în altă parte din Marea Comunitate a vieții din univers. În general, oamenii se întorc în aceeași lume, dar nu este întotdeauna cazul.

Odată ce ești împlinit trăind în realitatea fizică, atunci această minte care te ține în legătură cu viața de la acest nivel nu mai face parte din experiența ta. Acum funcționezi la nivelul Cunoașterii pure, iar individualitatea ta devine o lumină în univers.

Acum strălucești ca o stea și nu plutești ca o pietricică. Atunci nevoia de a intra în formă, nevoia de a trece prin schimbare, nevoia de a repara lucruri, chiar și nevoia de a face contribuții specifice, este depășită. Și poți intra în peisajul vast al Creației care se află dincolo de realitatea fizică.

Nu îți poți imagina acest lucru acum și poate nici nu ți se pare de dorit, pentru că nu e acolo unde te afli în evoluția ta, în progresul tău. Nu este relevant pentru nevoile tale din acest moment. E ca și cum i-ai spune unui copil de șase ani beneficiile de a avea 35 de ani. Ei bine, copilul poate crede că ar fi distractiv să conducă o mașină sau să aibă alte libertăți, dar, în realitate, ar fi dincolo de sfera și capacitatea lui. Așa că atunci când Noi vorbim despre viața de dincolo de realitatea fizică, este în mod real dincolo de sfera și capacitatea ta. Ai doar șase ani, iar Noi vorbim despre cineva care are 35, folosind această analogie, bineînțeles.

Oamenilor le este frică de moarte, desigur, iar natura a pus această frică în voi ca oamenii să nu acționeze nechibzuit și să își încheie viața prematur înainte de a avea șansa să realizeze ceva aici cu adevărat. Dacă vrei să faci o diferență în viață, atunci voința ta de a trăi trebuie să fie mai puternică decât voința de a muri, iar acesta este un lucru bun. Vezi tu, așa au fost concepute lucrurile. Altfel, oamenii ar renunța pur și simplu—viața devine grea și ei pur și simplu renunță.

Nu poți face asta. Trebuie să fii aici. Aici ești menit să fii. De aceea ești aici: să-i aduci o contribuție unică vieții, în acest moment, în aceste împrejurări. Căci acest lucru te izbăvește și contribuie la evoluția și bunăstarea vieții în univers.

Odată ce realizezi că ai o viață dincolo de mintea și corpul tău, vei începe să experimentezi că ești în lume cu un scop, iar acest scop deține cel mai mare înțeles pentru existența ta și explică de ce cauți relații. El reprezintă, limpede, motivațiile mai profunde din spatele tuturor lucrurilor pe care le cauți și le faci în viața ta.

Iată călătoria ce se așterne acum înaintea ta. De aceea Dumnezeu a prezentat Pașii către Cunoaștere. De aceea există un Mesaj Nou pe pământ pentru umanitate. De aceea există acum o clarificare profundă, căci umanitatea trebuie să se unească într-o măsură mai mare pentru a înfrunta Marile Valuri ale schimbării care apar pe pământ și viitorul său într-o Comunitate Mare a vieții inteligente.

Prin urmare, înțelegerea ta despre spiritualitate și religie, despre viață, despre adevăratul tău scop și sens, despre adevărata ta orientare trebuie clarificate profund acum. Iar ceea ce este adevărat în toate religiile lumii trebuie subliniat. Faptul că ești trimis în lume cu un scop, iar această viață este o oportunitate de a experimenta și exprima acel scop, iar acest scop nu e un lucru pe care să-l creezi tu, ci trebuie să creezi o viață care să-i permită să iasă la lumină în conștientizarea ta; și faptul că ești aici pentru a servi o lume aflată în nevoie iar astfel, pentru a fi servit la rândul tău.

Ai venit din moarte aici. Moartea este atât un început, cât și un sfârșit, dar este doar o etapă a marii tale existențe și a marelui tău serviciu față de viață.

Gândește-te la aceste lucruri. Contemplează-le. Dar realizează că intelectul tău nu le poate înțelege pe deplin, căci intelectul nu poate înțelege cu adevărat Spiritul. El nu poate decât să servească Spiritul, acest serviciu fiind marele său scop și marea sa datorie.

Dar reține că viața ta este mai mare decât această existență și că cine ești tu se află dincolo de minte, intelect și corp. Iar astfel deschizi o ușă către o experiență mai profundă, o certitudine mai adâncă și o putere mai mare, care îți revin ție spre a fi primite și contribuite lumii din jurul tău.